Se afișează postările cu eticheta zambete colorate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zambete colorate. Afișați toate postările

joi, 19 iulie 2012

In balcon

Se invata primii pasi pentru pezentarile de moda din viitor. 
Totul intr-o atmosfera de zambete si gangureli. Este o activitate intensa si necesita rabdare in bataia pasului pe loc. A se lua in considerare ca este vorba de un balcon in care se pot face maxim opt pasi de pitic dintr-un capat in altul.
E necesara si o priveliste captivanta, cu veselia copiilor din parc transmisa pana la balcon prin chiote si zarva.
Acestea au fost pe scurt ingredientele unei defilari de succes! Si iata 10 secunde din ea:
Astazi am primit confirmarea programarii la Clinica Internationala din Ucraina si factura (enorma!). Le-am adaugat aici.
Tot astazi a aparut pe site-ul Stiri Crestine.ro( Multumim! ) un articol, "Despre Dumnezeu in viata unui copil cu paralizie cerebrala" in care am incercat sa sintetizez lungul sir de evenimente, spitale, interventii si terapii prin care a trecut Raisa, cu ajutorul vostru, prin voia lui Dumnezeu.
Si va imbratisez cu dragoste!

vineri, 13 iulie 2012

Un pui de somn

Proaspat. Abia acum jumatate de ora incheiat. E de vara si se practica in graba, in timp ce se vorbeste prin zona. Si neaparat, niciun somn nu e placut fara un prieten drag!
Astazi sarbatorim mai multe persoane care ocupa un loc special in viata noastra. Nu dau nume, se stiu ele :) si mi-ar placea ca, daca arunca vreun ochi pe aici, sa afle ca, desi nu le vom vedea in aceasta zi, le expediem bezele de la Raisa. Bezele expediem si la malul marii catre o prietena care si-a sarbatorit ziua in urma cu 9 zile, si care isi iubeste prietenele cu memorie de scurta durata!
Deci, dupa sfarsitul puiului de somn am invatat-o pe Raisa sa spuna LA MULTI ANI. Cuvintele, nu i-au iesit, nici macar sunete apropiate de ele, insa a plouat cu zambete si hohote de ras (pentru prima data rade astfel la auzul unor cuvinte).








Nu, nu e un pui de crocodil, asa rade Raisa de ceva vreme:)
Pupici tuturor si o zi frumoasa!

miercuri, 11 iulie 2012

Melcișorii săltăreți si fundițele zglobii

Venim cu o idee sau exemplu de activitate care stimuleaza copilasii speciali si nu numai.
Ingredientele musai necesare:
  • paste, de diferite forme si culori;
  • paharele sau boluri atractive;
  • multa, multa rabdare.
Startul:
Zaharul nu-l recomand, desi din punct de vedere tactil e benefic, este lipicios si greu de strans din mediul inconjurator:)
I-am cerut Raisei sa bage manuta in fiecare paharel, sa simta textura diferita a pastelor:
Paharelele mai usoare reusese sa le tina si singura:
Melcisorii si funditele au fost preferatele ei. Asa ca le-am acordat mai multa atentie. Impreuna, le-am rasturnat dintr-un paharel in altul. Zgomotul pe care il fac este atractiv:
I-am dat cativa melcisori sa ii prinda in pumn apoi sa le dea drumul in paharul gol:
Iar pe fundite le-am tras afara din paharel una cate una:



Ce am constatat in timpul jocului a fost ca Raisa se concentreaza foarte mult pe activitatea in sine, se straduieste sa faca miscarile pe care i le cer si uita sa se bucure. Uita sa zambeasca. Este foarte serioasa, desi sunt convinsa ca activitatea i se pare cel putin interesanta.
Urmatoarea fotografie este pentru prietenii ei care aveau dubii. Da, este printesa!:)

Am reusit sa "lipim"pe blog serviciul de la EuPlatesc si astfel se pot dona banuti in contul Asociatiei E Pluribus Unum deschis pentru Raisa. (Multumim prietenei noastre dragi{se stie ea cine e, nu dam nume, vorba altei prietene:)} pentru ajutor!)

Va imbratisam cu drag!

joi, 5 iulie 2012

Bratarile de fericire

Sau cum a stat Raisa singura in fundic timp de 10 minute!
Mare bucurie pe metru patrat am trait astazi! Totul a pornit de la:
  • doua manute spastice care se incapataneaza sa stea indoite,
  • o mama care se incapataneaza sa aduca copilul cat mai aproape de normalitate,
  • si un copil care isi doreste sa stea in fundic dar nu are echilibru.
Raisa nu se poate sprijini in manute cand sta in sezut pentru ca nu le poate controla sa stea drepte, ci le indoaie involuntar. 
Asa ca azi mami a inventat un joc (si e tare mandra de ea, in caz ca nu se citeste asta printre randuri). A luat 2 "greutati" , saculeti cu nisip de cate 1 kg si le-a infasurat elegant in jurul manutelor de printesa. Manutele cu aceste podoabe grele pot sta foarte usor drepte si o ajuta pe printesa sa isi mentina echilibrul. Printesa ofera zambete pretioase si toate jucariile se bucura sub ochii ei, albinutele zumzaie, paunul flutura din aripi, ratoiul macane si bineinteles clopoteii canta! Si mami face poze! 





Toate astea pana cand printesa oboseste si nu mai poate tine spatele drept!
Slava Domnului pentru progresele Raisei!
Acceptam cu drag orice sfat, sugestie, reclamatie, ba chiar si laude!:-)
Nu inchei fara sa multumesc dintr-o inima de mama tuturor celor ce ne ajuta sa strangem banutii necesari pentru a doua sesiune de recuperare la Clinica Internationala din Ucraina! Costul acesteia este de 3500 euro pe care speram sa ii putem achita pana pe 30 iulie.
Cu dragoste, mami, tati si printesa!

joi, 21 iunie 2012

Darul dulce

L-am primit de aproape o saptamana dar pentru ca am intrat in etapa celui de-al doilea set de maselute, Raisa nu-mi prea mai da ocazia sa povestesc despre ea.  
In timp ce ma straduiam sa realizez niste poze artistice cu pretiosul borcan, evident, prin preajma se radea. Domnului U. i se parea haioasa intentia mea artistica iar Raisei pesemne ca-i placea ce-i spune taica-su. Insa cu toata straduinta mea, nu am reusit sa captez in poze nici culoarea continutului din borcan, nici parfumul lui si nici gustul deosebit. Pentru darul dulce al Raisei, multumim Kzarinne’s Bio Boutique!
 Si prietenilor care ne-au transmis ganduri si cuvinte frumoase!
 
Manuta simpatica a Raisei a fost desenata cu ajutorul terapeutei de la ergoterapie. Suntem cei mai mandri parinti!

miercuri, 13 iunie 2012

Prieteni vechi si noi

Iata ca ne-am intors si de la spitalul de recuperare din Sibiu si Raisa e mai bogata.
Mai bogata in prieteni. Mai bogata in gesturi, in zambete, in sunete haioase. Mai bogata in miscari, reuseste sa tina mai mult jucariile in manute. Cateodata reuseste chiar sa le prinda singura! Si iubeste zurgalaii! Are vreo 4-5 jucarii pline de clopotei si o mama disperata sa ii cumpere tot ce contine clinchete! 
Tati, inzestrat fiind si el cu un firav simt practic in alegerea jucariilor, ii daruieste Raisei pe noua sa prietena, pe Turtitza, ratusca cea cocheta.
Cadoul a venit de 1 iunie si profitam de faptul ca s-au scurs putine zile de atunci sa transmitem si noi La Multi Ani bogati in sanatate tuturor copiilor! 
Sa alegem numele Turtitzei a fost un moment dificil...plin de cugetari si framantari. A fost asa, mami intreaba:"cum sa ii spunem ratustei? sa o cheme...Marmelada?" si urmeaza reactia Raisei:
Nu Marmelada, clar. Hmm, "sa ii spunema Margarina?",o intreb din nou pe Raisa, inspirata fiind de micul dejun si cina din spitalul in care ne aflam. Insa nu e cea mai buna inspiratie..."Atunci sa o cheme Turtitza?" Si iata reactia:
Turtitza sa fie! Multumim lui Dumnezeu ca Raisa a inceput sa inteleaga si sa reactioneze la aceste lucruri pentru ca nu o facea pana acum si cred ca implantul cu celule stem impreuna cu terapiile de recuperare incep sa dea roade.
Recuperarea in Sibiu a constat in doua sedinte de terapie vojta pe zi, o sedinta de 5-10 minute de masaj,15 minute de terapie ocupationala si 30 minute de stimulare intr-o sala de joaca. Despre conditiile din spital a detaliat Diana, mamica lui Mariusica.
Mariusica este un prieten de nadejde. Astfel ii arata el Raisei cum se utilizeaza o jucarie:
 
Zilele astea suntem cu gandul la Marius si ne rugam sa Domnul sa ii ocroteasca in drumul lor in Turcia unde va fi consultat de un doctor ce va stabili daca i se poate face operatia de rizotomie.
 Si cateva poze din timpul plimbarilor de weekend





Sunt cat se poate de mandra de Raisa care, cand am revenit acasa era un pic racita si a inteles ca trebuie sa faca aerosoli si a inceput sa isi tina singura mascuta!
Si imi este atat de drag sa o vad cum sta precum un iepuras minute bune! Asta este o alta performanta recenta.




Din nou vreau sa multumesc celor care o poarta pe Raisa in rugaciunile lor si celor ce ne-au oferit ajutor financiar! Ne rugam ca pana la urmatoarea sesiune de recuperare din Ucraina, ce va fi pe 30 iulie, sa putem strange restul sumei necesare, si anume 6000 lei. Si ne rugam ca Domnul sa raplateasca toate faptele bune!