Am vazut acum cateva luni un "articol Oda". Da, o Oda cum nu am mai vazut de pe vremurile acum 23 de ani
apuse.
De
atunci incerc sa inteleg dupa ce scala de valori ne ghidam atunci cand ne
preaslavim eroii?!
Am
sa ma explic pe scurt:
De
aproximativ 3 ani incercam sa demonstram unor procurori ( mai exact 4 ) vinovatia
medicului ginecolog Dinu Valentina, a medicului neonatolog Dumitru Gabriela si
neputinta Spitalului Judetean de Urgenta Slobozia intr-un caz “de urgenta”.
3
ani istovitori de lupta continua cu Paralizia Cerebrala, Paralizia Medicala si
cu Paralizia Judiciara.
Daca
boala mai are punctele ei vulnerabile si destinul ne mai trimite si raze de
soare prin micile progrese ale Raisei, boala sistemelor medical si judiciar
este ireversibila si riposteaza cu cele mai neasteptate arme.
Astfel,
medicul neonatolog a primit in dar o Oda prin care este ridicat la rangul de
MAMA a peste 20000 de copii. Minunat lucru deoarece acum poate fi si mama
copilului meu... Deci poate sa se ocupe de Raisa in drumul lung al recuperarii
neuro-psiho-motorii. Daca a contribuit la boala Raisei si e o mama asa buna,
poate contribui si la recuperarea ei. Ar
putea sa mearga la internari impreuna, ar putea suporta miile de kilometri pe
bancheta masinii mult prea mici intr-un turism medical neintrerupt, ar putea
suporta refuzurile gradinitelor de stat si private care nu primesc copii cu
HANDICAP, s-ar putea obisnui cu privirile uneori agasante ale celor din jur (ca
si cand ne-am ales dizabilitatea), ar putea impinge caruciorul prin locuri greu
accesibile chiar si pentru cei fara dizabilitati... Si
enumerarea poate continua.
Da, Dumitru Gabriela, fiind o mama eroina asa cum a
fost oglindita de o fituica locala slobozeana, ar putea face toate astea si
mult mai multe...
Acum
nu stiu daca supararea mea este mai mare fata de scribul local sau fata de mama
eroina. Inca
ma mai intreb... Poate
scribul ar fi asternut pe online tot adevarul despre mama eroina daca chiar ar
fi avut nevoie de cunostintele sale profesionale si de echiparea spitalului. Dar
poate ca scribul nu a avut coloana vertebrala sau taria de a refuza un articol
comandat... sau nu... poate ca... cine stie...
In
micimea umana si profesionala dreptul pare stramb strambului insa strambu-i stramb dreptului.
Din
inima tatalui Marius Uzea.
PS: In alte conditii nu as fi comentat articolul insa reprezentantii ziarului prezentasera cazul medical al Raisei in 2010 asa ca stiau amanunte importante...
0 comentarii::
Trimiteți un comentariu
Multumim pentru cuvintele, sfaturile si gandurile bune!