Mi-e atat de greu sa gasesc un titlu! Mi-e greu si sa inteleg de ce trebuie sa fie atat de greu.
Astazi am refacut radiografia de sold a Raisei. Stiam din decembrie anul trecut ca are subluxatie de sold drept. Atunci mi s-a spus ca nu se pune problema unei operatii, ca subluxatia se poate corecta prin kinetoterapie.
N-a fost asa. Desi in exterior situatia parea mai buna, radiografia a aratat ca subluxatia ei se apropie de luxatie. Si nu mai are sanse de ameliorare prin kinetoterapie. Are nevoie de interventie chirurgicala cat mai repede. Interventia e complicata si complexa. De fapt totul este complicat in sistemul medical romanesc. Se face numai la Spitalul Marie Curie si se pare ca exista o lista lunga de asteptare pentru interventii chirurgicale ortopedice, probabil la fel de urgente ca a noastra. A, si ar trebui sa cumparam noi cam tot ce este necesar operatiei. Cumpar...dar ametesc gandindu-ma la o taietura de 15 cm pe piciorul ei. Si 2 luni cu gips pe ambele picioare si bazin. Pare ca tot ce am castigat atat de greu in recuperarea ei vom pierde in cateva zile gipsate. Tot chinul, toate eforturile, toate orele pe care le petrecem in ficare zi lucrand exercitiile pe care le-am invatat in centrele de recuperare...chiar tot sa fie in zadar?
Astazi am intrat cu Raisa pe usa spitalului atat de nerabdatoare si optimista...Nerabdatoare pentru ca pe 26 septembrie avem programata evaluarea prin skype cu Robert Doman si urma sa intram in programul de recuperare NACD. Ne facusem calculul cu banutii..230 dolari pe luna, reusim noi sa ii strangem cumva, mami invata rapid tot ce trebuie sa faca, ne apucam constiincios de treaba, tati ne ajuta dupa program, terapiile sunt multe, acopera toata aria de probleme, motor, tactil, vizual, aveam emotii, ma intrebam daca voi fi in stare...
Acum incotro?